LEGEA ANTIFUMAT. Iată cine vă poate sancţiona dacă fumaţi în locuri publice!

15 Mar 2016 | scris de Mara Răducanu
LEGEA ANTIFUMAT. Iată cine vă poate sancţiona dacă fumaţi în locuri publice!

Interzicerea completă a fumatului în spaţiile închise de la locul de muncă este prevăzută de Legea nr. 15/2016 privind modificarea şi completarea Legii nr. 349/2002 pentru prevenirea şi combaterea efectelor consumului produselor din tutun. Aceasta a apărut în Monitorul Oficial în data de 1 februarie şi va intra în vigoare în 45 de zile de la publicare, adică în data de 17 martie, potrivit avocatnet.ro. începând din 17 martie, fumatul va fi interzis complet în toate spaţiile publice închise. 

În ceea ce priveşte sancţionarea contravenţională, dacă nu respectă interdicţia de a fuma în spaţiile închise de la locul de muncă, salariaţii vor risca să primească de la poliţişti o amendă cuprinsă între 100 şi 500 de lei. Surse din cadrul Ministerului de Interne au explicat pentru site-ul mariustuca.ro că politiştii sau jandarmii pot da amenzi doar dacă în timpul unor razii sau a unor controa făcute sesizează şi încălcări ale Legii Antifumat sau în cazul în care sunt făcute sesizări privind fumatul în spaţiul public.  

Astfel, persoanele care pot să constate contravenţiile şi să aplice amenzile prevăzute de lege sunt:

ofiţerii şi agenţii de poliţie din cadrul Poliţiei Române;

ofiţerii şi agenţii de poliţie din cadrul Poliţiei de Frontieră Române;

personalul din cadrul Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă şi inspectoratelor pentru situaţii de urgenţă judeţene/ Bucureşti-Ilfov;

ofiţerii şi subofiţerii din cadrul Jandarmeriei Române.

 

Mai exact, sancţiunile disciplinare ce pot fi aplicate de angajator, în cazul săvârşirii unei abateri disciplinare, sunt:

avertismentul scris;


retrogradarea din funcţie (cu acordarea salariului corespunzător funcţiei în care s-a dispus retrogradarea) pentru o durată de cel mult 60 de zile;


reducerea salariului de bază pe o durată de 1-3 luni cu 5-10%;


reducerea salariului de bază şi/sau, după caz, şi a indemnizaţiei de conducere pe o perioadă de 1-3 luni cu 5-10%;


desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă.

 

Ce înseamnă spaţiul închis de la locul de muncă 

Astfel, spaţiu închis de la locul de muncă va fi considerat "orice spaţiu care are un acoperiş, plafon sau tavan şi care este delimitat de cel puţin doi pereţi, indiferent de natura acestora sau de caracterul temporar sau permanent, aflat într-un loc de muncă". Conform Legii securităţii şi sănătăţii în muncă, locul de muncă este "locul destinat sa cuprindă posturi de lucru, situat în clădirile întreprinderii şi/sau unităţii, inclusiv orice alt loc din aria întreprinderii şi/sau unităţii la care lucrătorul are acces în cadrul desfăşurării activităţii". Salariaţii care nu vor respecta noua interdicţie vor risca să fie sancţionaţi disciplinar de către angajator şi contravenţional de către poliţişti.  Fumatul va fi interzis în spațiile publice închise. Din acest moment, nu se va mai fuma în restaurante și cluburi, în școli și spitale, nici măcar în spațiile libere din apropierea locurilor de joacă pentru copii sau școli.

 

Ce spune Legea Antifumat 

"Prezenta lege stabileşte unele măsuri privind prevenirea şi combaterea consumului produselor din tutun, prin interzicerea completă a fumatului în toate spaţiile publice închise, în spaţiile închise de la locul de muncă şi în locurile de joacă pentru copii, prin inscripţionarea pachetelor cu produse din tutun, prin desfăşurarea de campanii de informare şi educare a populaţiei, informarea consumatorilor cu privire la produsele din tutun pe care urmează să le achiziţioneze, prin indicarea în produsele finale a conţinutului de gudron, nicotină şi monoxid de carbon, prin unele măsuri privind utilizarea ingredientelor pentru produsele din tutun, având ca scop protejarea sănătăţii persoanelor fumătoare şi nefumătoare de efectele dăunătoare ale fumatului, prevenirea răspândirii fumatului în rândul minorilor şi asigurarea unui nivel adecvat al calităţii vieţii populaţiei din România", prevede Legea nr. 15/2016.

 

Cine sunt excepţiile „iertate“ de noua lege 

Legea antifumat interzice fumatul în spaţiile de la locul de muncă şi în orice loc de joacă pentru copii, fie că este spaţiu închis sau în aer liber. Interdicţia se aplică şi în mijloacele de transport în comun, în unităţile sanitare, de învăţământ, precum şi cele destinate protecţiei şi asistenţei copilului, de stat şi private.

Fac excepţie celulele pentru deţinuţi din penitenciarele de maximă siguranţă. Totodată, fumatul este permis în camere special amenajate, exclusiv în zona de tranzit a aeroporturilor internaţionale, cu respectarea următoarelor condiţii: să nu fie spaţiu de trecere sau de acces în spaţii publice închise, să fie dotate cu sisteme de ventilaţie funcţionale care să asigure eliminarea fumului din tutun, cu presiune negativă, să fie dotate cu scrumiere şi extinctoare şi amenajate în conformitate cu prevederile legale în vigoare privind prevenirea şi stingerea incendiilor şi să fie marcate la loc vizibil cu indicatoare: "Cameră pentru fumat", "Loc pentru fumat". 

 

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră