L-a snopit în bătaie, pentru că era sub demnitatea lui să aștepte la rând! (VIDEO)

31 Mar 2016 | scris de Cristi Semeghin
L-a snopit în bătaie, pentru că era sub demnitatea lui să aștepte la rând! (VIDEO)

Aflat sub panica faptului că peste ceafa lată i s-ar fi irosit de pletele ce i-ar fi fâlfâit pe umeri, unul dintre băieții răi ai Galațiului a intrat într-o frizerie și a cerut intempestiv să fie tuns imediat.

Vexat de refuzul frizerului, care l-a mai și dat pe ușă afară, interlopul a ținut să rezolve așa cum știe mai bine diferendul: prin violență!
Și-a chemat fratele geamăn și pe alți câțiva dintre cei după chipul și asemănarea sa și au pătruns în salon, unde l-au luat la pumni pe frizer, deși fusese avertizat că există camere de supraveghere, care vor înregistra actul beligerant.
Surprinzător pentru civismul românesc, în ajutorul frizerului au sărit clienții săi, care au aplanat conflictul.

"M-a înjurat, voia să-l dau jos pe domnul în vârstă care era pe scaun și să-l tund pe el, pentru că se grăbea. Mai erau alte patru persoane care așteptau și ei la rând", a declarat victima, Cristian Hăulică, posesor al unei mandibule fracturate și beneficiar a 55 de zile de spitalizare, pentru stirileprotv.ro.

Trecând de aceste aspecte de violență urbană, trebuie să vă țineți bine înainte de a citi următoarele rânduri!

Cristian Hăulică ține să i se facă dreptate și a depus o plângere la poliție împotriva celor care l-au bătut.
Și, INCREDIBIL, buni samariteni și militând pentru pacea între ființele Domnului, polițiștii l-au ajutat, sfătuidu-l să se împace cu agresorii, acceptând o sumă de bani pentru "daunele" suferite!

 

ATENȚIE, IMAGINI CARE VĂ POT AFECTA EMOȚIONAL!

 
 

 

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră