Ce prevede Legea Pensiilor Militare, VOTATĂ de Parlament

30 Iun 2015
Ce prevede Legea Pensiilor Militare, VOTATĂ de Parlament
Parlamentarii au votat favorabil legea pensiilor militare. Premierul Victor Ponta susţine că adoptarea acestei legi reprezintă un „sprijin binemeritat pentru polițiști, militari, jandarmi, pompieri și funcționarii publici din sistemul administrației penitenciarilor! Este o măsură reparatorie, prin care arătăm recunoștință față datoria îndeplinită în serviciul statului. Prin solidaritate îndreptăm greşelile care s-au făcut în trecut! ”

Prezent în plenul Camerei Deputaţilor, premierul interimar Gabriel Oprea a afirmat că prin această lege „le facem dreptate militarilor, dar facem acum mai mult decât atât, construim o societate solidară, un stat puternic și o Românie capabilă să stea cu fruntea sus în fața încercărilor istoriei oricare ar fi acestea și oricând ar putea apărea.”
Prevederi

Legea pensiilor militare prevede că au dreptul la pensie de serviciu pentru limită de vârstă militarii, polițiștii și funcționarii publici cu statut special, în activitate, care au împlinit vârsta standard de pensionare pentru limită de vârstă, au o vechime efectivă de cel puțin 25 de ani, din care cel puțin 15 ani reprezintă vechimea în serviciu.

Vârsta standard de pensionare pentru limită de vârstă este de 60 de ani, iar atingerea acestei vârste se realizează prin creșterea vârstelor standard de pensionare, conform eșalonării.

„Au dreptul la pensie de serviciu anticipată militarii, polițiștii și funcționarii publici cu statut special, în activitate, care au împlinit vârsta standard de pensionare pentru limită de vârstă diminuată cu 5 ani și sunt trecuți în rezervă ori au încetat raporturile de serviciu ca urmare a reorganizării unor unități și a reducerii unor funcții din statele de organizare, precum și pentru alte motive sau nevoi ale instituțiilor din domeniul apărării naționale, ordinii publice și securitate națională, sunt trecuți în rezervă sau direct în retragere ori au încetat raporturile de serviciu ca urmare a clasării ca inapt sau apt limitat pentru serviciul militar/serviciu de către comisiile de expertiză medico-militară. Acordarea pensiei anticipate, diminuarea vârstei standard de pensionare cu 5 ani nu poate fi cumulată cu nicio altă reducere”, se precizează în lege.

Cum se calculează pensia
Potrivit proiectului, baza de calcul folosită pentru stabilirea pensiei militare de stat este media tuturor veniturilor brute realizate în 6 luni consecutive, din ultimii 5 ani de activitate, actualizate la data deschiderii drepturilor de pensie, la alegerea persoanelor prevăzute la art.3 lit.a)—c). La media obținută se adaugă un spor de până la 15% în condițiile stabilite prin ordin comun al conducătorilor instituțiilor din domeniul apărării naționale, ordinii publice și securității naționale.
 

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră