Cum costa o ie cât cinci inele cu diamant

05 Feb 2016 | scris de Dănuț Deleanu
Cum costa o ie cât cinci inele cu diamant

Lenjeria acoperă trupul, îl protejează de frig iarna, reține transpirația în timpul verii, păstrează aparența curățeniei. Este o prezență constantă în mai toate inventarele. Din borangic sau din bumbac, din mătase sau din lână, cămășile, iile, cămășoaiele sunt notate cu grijă. Bogăție în număr și ornamente, finețe în țesături și în broderii întâlnim în rândul marilor boieri. Fetele lui Constantin Brâncoveanu poartă ii împodobite cu mărgăritare, altele țesute cu „sârmă”, „șireturi de fir” sau mătăsuri. Numai una singură, „cu lesă de mărgăritar împletită”, ajunge să coste 500 de taleri, bani cu care s-ar fi putut cumpăra cinci inele cu diamant.

Cămașa, obiect de uz cotidian, ce se confecționează poate cel mai ușor, se numără printre obiectele cele mai dăruite. Ginerii, socrii, soacrele, cumnații, cumnatele primesc cămăși în ziua nunții din partea miresei. Bărbații și femeile poartă cămăși, numite pur și simplu fără a se ține seama de sex. Dacă ia este numai pentru femei, cămașa este și pentru bărbați și pentru femei. Apar apoi determinanții: „cămăși voinicești”, „cămăși femeiești”, „cămășoaie de soacră”, „cămășoaie de socru”, în sintagme care presupun mărimi mai mari, calități diferite, broderii felurite.

Norodul nu are prea multe cămăși, nici prea multe ii, nici prea multe cămășoaie. In, bumbac, borangic, rar una sau două ii împodobite cu mătăsuri. Anghel din Rădești, județul Olt, îi dă fiicei sale, Ioana, doar patru cămăși și o rochie. Nimeni nu umblă dezbrăcat, haina ține însă de individ, de statut, de pungă.

În cheltuielile mănăstirii Cotroceni intră și hainele ce s-au dat țiganilor din mănăstire. În al doilea an de păstorire al egumenului Daniil s-au cheltuit pe îmbrăcămitea țiganilor vreo 62 de taleri, iar țiganii sunt în jur de o sută, fără copii, doar cuplurile, văduvii, văduvele. În zece ani, țiganii primesc haine doar de cinci ori și abia în al zecelea an se cumpără haine de „147 de taleri și 100 de bani”. Privind catastiful de cheltuieli, observăm că o cămașă costă 75 de parale, o pereche de cizme un taler, o pereche de opinci 23 de parale, o căciulă aproape un taler. Cine primește și cine nu primește haine? Doar soțul? Nu și soția? Banii nu ajung pentru a-i îmbrăca pe toți. Și-apoi o cămașă și o pereche de cizme sau de opinci o dată la doi ani înseamnă foarte puțin.

Nici slugile nu par mai norocoase, deși „îmbrăcarea slugilor cu toate cele trebuincioase” se face aproape anual. Păstorii, ciobanii, văcarii, stuparii, porcarii, argații, vierii, slugile din casă se îmbracă tot cu cămăși, cizme și opinci. Pe lângă rândul de haine primit anual, ei au și simbrie. Banii sunt însă atât de puțini, încât rareori sunt cheltuiți pe alte haine. Ce să schimbe țiganul, când are doar „cămașa pe trup”; sluga nu este nici ea mai norocoasă; țăranul o face doar în zi de sărbătoare? Ca să intre în slujbă, oricine ar trebui să aibă totuși cu ce să se arate stăpânului pentru a fi ales. „Nu am nici cămașă în spinare” este o vorbă rostită destul de des pentru a arăta sărăcia extremă. Și azi se poartă haine cu cristale Swarovski! Eeee... (Fragment din romanul "Patimă şi desfătare" de Constanţa Vintilă-Ghiţulescu http://www.humanitas.ro/humanitas/patim%C4%83-%C8%99i-desf%C4%83tare )

Alte stiri din Carte

Ultima oră