Afară-i izolat gardul, înăuntru-i mort leopardul

26 Mai 2015
Afară-i izolat gardul, înăuntru-i mort leopardul
De când serialul ’’Cătușe la case mari’’ a depășit succesul legendarului ’’Tânăr și neliniștit’’, spiritul sincer de gospodar înnăscut al oficialilor români parcă a intrat în pământ.
După ce în urmă cu doar câteva luni toți aleșii păreau animați de cele mai frumoase și mărețe planuri, nemaiștiind cu ce investiții grandioase să-și încânte supușii, astăzi, de frică să nu ajungă vedete pe micuțul ecran al vizetei, se agită ca mortu’-n păpușoi. Adică mai mult stau.
Adevărul este că n-am auzit până acum de un român cu putere de decizie care, fără completarea financiară venită din comisioane, să se murdărească pe mâini numai de dragul salariului sau al cetățenilor care l-au urcat pe tron. Majoritatea lucrărilor din ultimii ani, de la împopoțonarea exagerată a rondurilor de flori și până la pasaje aeriene sau asfaltări în dorul lelii, de la terenuri de fotbal în pantă și până la piscine sofisticate construite în sate părăsite, toate aceste inițiative s-au dovedit simple surse de încasare a unor șpăgi.
Și totuși, în contextul economic actual, când totul aduce mai degrabă cu atmosfera apăsătoare a unei înmomântări, aflăm că dracul nu e chiar atât de negru.
La Craiova lucrurile se mișcă mai dihai ca la Beijing. Dacă dărâmarea vechiului stadion ’’Ion Oblemenco’’a fost declanșată de urarea mobilizatoare a Olguței Vasilescu, ’’Începe demolarea, să fie într-un ceas bun’’, noua ctitorie a inimosului edil, consolidarea cu polistiren a unui gard de cimitir, se va desfășura sub sloganul’’ Să-i fie țărâna ușoară’’.
Degeaba fac haz de necaz craiovenii afirmând că metoda asta ’’e bună să nu răcească morții, să stea acolo la căldură’’. Soluția cu ’’țărâna ușoară’’ propusă de Olguța se recomandă la pereții din polistiren pentru că nu suportă încărcări prea mari de material.
Acu’, nu știm cât de necesară le era izolarea termică și fonică celor plecați pe lumea fără de facturi, însă faptul că-n Bănie se întâmplă chestii, este dovada vie că acolo încă există viață. Că-n orice activitate pot apărea și păcate, e omenește și doar Ăl de Sus și ăi de la DNA pot alege măsurile care se impun.
Nouă, muritorilor de rând, nu ne rămâne decât să fim pe veci alături de toți întreprinzătorii olteni cărora le dorim din suflet ’’Sănătate și-un praz verde’’.

Alte stiri din Editorial

Ultima oră