Poliția austriacă avertizează asupra unui “nou truc al infractorilor români”

05 Feb 2016 | scris de Istvan Deak
Poliția austriacă avertizează asupra unui “nou truc al infractorilor români”

Un bărbat de 27 de ani, o femeie de 25 de ani și o fetiță de opt ani, toți români, au bătut la ușa unor pensionari din Innsbruck și au cerut un pahar cu apă.

După ce au fost lăsați în casă, femeia i-a rugat să o lase să meargă la toaletă. În timp ce bărbatul îi ținea de vorbă, femeia era deja în mansardă și căuta bani și obiecte de valoare.

După ce i-au observant, pensionarii au alertat poliția, care a reușit să îi prindă în scurt timp pe cei trei. S-a dovedit că nu au reușit să sustragă nimic.

Poliția verifică dacă nu cumva este vorba despre același grup care a intrat în mai multe locuințe din localitatea austriacă Hotting.

“Poliția avertizează că în special imigranți, care invocă necesitatea utilizării de urgent a toaletei, solicită un pahar cu apă sau orice altceva, caută de fapt un pretext de a intra în casă sau locuință și de a fura bani sau obiecte de valoare.

Infractorii vizează în special persoane vârstnice. Recomandăm să nu lăsați niciun fel de persoane suspecte în casă și să alertați imediat poliția”, se arată în comunicatul poliției, citat de unsertirol.com.

Alte stiri din Externe

Ultima oră