Un elvețian a emigrat din dragoste în România: Șpaga dictează, dar trăiesc mai bine aici

17 Feb 2016 | scris de Istvan Deak
Un elvețian a emigrat din dragoste în România: Șpaga dictează, dar trăiesc mai bine aici

“Tată, ai luat-o razna? Te duci într-o țară în curs de dezvoltare plină de infractori?”, a fost prima reacție a fiului lui Daniel Walti, când a aflat că tatăl său urmează să emigreze în România, pentru a trăi cu o româncă pe care a întâlnit-o într-un concediu.

Elvețianul recunoaște că nici în cele mai sumbre coșmaruri nu și-ar fi imaginat că va trăi în România, dar vacanța din 2012 din Italia i-a schimbat viața. “M-am îndrăgostit de o româncă. Ea este psiholog și fiindcă nu știa limba germană și nu se putea integra pe piața muncii de aici, am ales să plec eu în România”, mărturisește bărbatul de 57 de ani, pentru portalul elvețian 20 Minuten.

El a renunțat la funcția de director de marketing al unui concern auto din Elveția și s-a mutat la Timișoara. A fost angajat rapid în departamentul IT al unui importator auto german.

“Dacă știi câteva limbi străine, atunci îți găsești repede un loc de muncă în România. Se simte totuși că țara a fost comunistă. Sunt șocat de supunerea angajaților față de șefi. Pentru ei este ceva de la sine înțeles să ceară aprobarea șefului pentru orice”, povestește elvețianul.

A rămas însă uimit și de lucrurile necurate care se întâmplă în țară. “Dacă nu ai pe cineva care să înțeleagă cum funcționează lucrurile, riști să fii păcălit la fiecare pas. În România, oamenii uită să emită facturi. Dacă nu ai tu grijă, riști să te păcălească.

Dacă nu dai șpagă medicului, nu ești programat pentru operație. I s-a întâmplat unui prieten, care a fost operat abia după trei săptămâni de la un accident. A fost ținut cu morfină până a dat șpaga”, adaugă elvețianul, care accentuează că țara face totuși progrese vizibile în combaterea corupției.

El nu regretă că a emigrat în România. “Calitatea vieții mele este mult mai bună aici. Prețurile și salariile sunt mici, astfel că pot să mănânci, să bei și să ai oferte culturale la prețuri rezonabile. Un vin roșu se vinde aici la prețuri de nimic”, mai spune bărbatul, care nu s-a lăsat intimidat de portmoneul dispărut din pantalonii tăiați cu lama în plină stradă.

“Românii sunt oameni mult mai amabili și mai darnici decât noi. La început, când nu știam română, mereu se găsea cineva să mă ajute să completez acte. Nu mă gândesc să mă intorc. Din Carpați până în Delta Dunării, România se numără printre țările cu cele mai frumoase peisaje. Aici poți să vezi urși și în același timp să schiezi. Singura condiție este să nu ai așteptări prea mari de la infrastructură”, a încheiat Daniel Walti.

Alte stiri din Externe

Ultima oră