Vaticanul recunoaște statul palestinian. Israelul ia foc

14 Mai 2015
Vaticanul recunoaște statul palestinian. Israelul ia foc
Vaticanul a anunțat, miercuri, că a încheiat negocierile cu oficialii palestinieni cu privire la tratatul care ar recunoaşte efectiv Palestina ca stat. Gestul a fost imediat  condamnat de Israel, care a avertizat că există riscuri privind procesul de pace în Orientul Mijlociu.

Documentul, semnat de Comisia bilaterală a Vaticanului, "vizează aspecte esenţiale ale activităţilor Bisericii Catolice în Palestina", potrivit unui comunicat oficial citat de The Washington Post. Purtătorul de cuvânt al Vaticanului, monseniorul Federico Lombardi, a confirmat că Vaticanul recunoaște existența statului palestinian

"Da, este vorba de o recunoaştere a existenţei statului palestinian", a confirmat monseniorul Federico Lombardi, purtătorul de cuvânt al Vaticanului.

Federico Lombardi a menţionat că la sfârșitul acestei săptămâni, Papa Francisc  se va întâlni cu liderul palestinian Mahmoud Abbas, cu o zi înaintea canonizării primilor doi sfinţi de limbă arabă din Biserica Catolică.

La scurt timp după anunțul făcut de Vatican, Israelul a reacţionat afirmând că decizia de a semna un tratat cu Autoritatea Palestiniană prin care se recunoaşte efectiv statul Palestina este ”dezamăgitoare”.

"Israelul va examina tratatul şi va lua măsurile necesare", a anunţat ministerul israelian de Externe, într-un comunicat. (M.M.)

Alte stiri din Externe

Ultima oră