Ce mama naibii sunt CHESTIILE astea pe MARTE?! (FOTO)

03 Aug 2015
Ce mama naibii sunt CHESTIILE astea pe MARTE?! (FOTO)
NASA se joacă cu mințile și sufletul vânătorilor de extratereștri!
Nu trece săptămâna și agenția spațială americană mai da publicității o imagine surprinsă de roboții săi pe Marte, înscăunată pe loc drept dovada cea mai elocventă a existenței vieții pe alte planete.

În cea mai recentă fotografie din genul celor menționate, discuțiile s-au aprins în jurul unui detaliu surprins în cadrul unei formațiuni stâncoase marțiene unde ochi care nu se văd, dar se uită vigilent au descoperit forma unui monstru-crab, parcă desprins din povestirile SF.

Seth Shostak, directorul Center for SETI Research, unul dintre astronomii NASA, este de părere că toată tevatura este provocată de pareidolia, abilitatea creierului uman de a vedea forme în tot felul de obiecte neclare, cum ar fi formele de animale cu care asemănăm norii.

"Cei care îmi trimit astfel de fotografii sunt foarte emoționați, au impresia că au găsit ceva extraordinar, care nu poate exista pe suprafața pietroasă și plină de praf a Planetei Roșii. Unii văd animale, alții, componente ale unor tehnologii mai mult sau mai puțin avansate", a declarat savantul.



Alte stiri din Reportaj

Ultima oră