Huawei sfidează concurența. Lansare globală amețitoare pentru noul telefon P8. Apple și Samsung au a se teme

20 Apr 2015 | scris de Marina Constantinoiu
Huawei sfidează concurența. Lansare globală amețitoare pentru noul telefon P8. Apple și Samsung au a se teme

28-29 de grade pentru o zi de jumătate de aprilie la Londra. Cine și-ar fi imaginat? S-a întâmplat miercurea trecută, când, nu întâmplător, chinezii de la Huawei dădeau strigarea pentru cel puțin 2.000 de participanți la un amețitor spectacol de lansare globală a unui nou telefon: P8. ”Ignite the creativity” a fost sloganul, iar atmosfera era încinsă la propriu, curiozitatea stârnită la maximum, căci misterul a fost bine întreținut de organizatorii evenimentului de la Old Billingsgate până în ultimul moment. Căci la Londra nu s-a lansat, practic, un singur model P8...

Subțirel și extrem de elegant
Dar să revenim la el, căci P8 a fost vedeta. Subțirel, cu o grosime de numai 6,4 milimetri, cu o carcasă compactă, metalică, cu un ecran de 5,2 inch, P8 vine cu patru moduri dedicate fotografiilor de seară, cu cel mai bun stabilizator optic de imagine din industrie, primul senzor RGBW în patru culori și un procesor al imaginii la nivelul unui DSLR, după cum spun producătorii, dar și după cum au constatat cârcotașii de serviciu, cărora orice terminal nou le-aș prezenta tot nu le place ceva.

Huawei promite, și reușește, un nivel de zgomot redus, o luminozitate superioară, o acuratețe coloristică mai bună și o dinamică superioară.


P8 este urmașul modelului de succes Ascend P7, păstrând o parte dintre elementele cunoscute de la acesta și de la altele, anterioare, cum ar fi butoanele metalice, ”tăvițele” SIM și microSD (mărturisesc că nu sunt chiar un fan al lor, ușurința manevrabilității nefiind atuul lor).

Noul model are muchii rotunjite, suprafețe ample de sticlă, carcasă monobloc din aluminiu. Este ușor, subțire, elegant și foarte ușor de manevrat.

Noul model este concurent serios pentru nume grele din domeniu, pe care le atacă la baionetă, fără menajamente. Când știi că produsele tale, și aici nu mă refer la telefoanele mobile, sunt folosite de marile companii de telefonie mobilă ale lumii, tu, Huawei, îți permiți luxul de a lansa telefoane care să sfideze concurența.

Ecran IPS Full HD
Noul P8 oferă un ecran IPS cu rezoluție Full HD, o platformă hardware construită în jurul unui procesor HiSilicon Kirin 930 proprietar Huawei, 3 GB de memorie RAM, 16 sau 64 GB de memorie internă extensibilă și o baterie cu o capacitate de 2680 mAh, suficientă pentru a rezista unui ”frecuș” de o zi și jumătate.

P8 va fi disponibil într-o versiune Dual SIM care va permite inserarea unei a doua cartele nano SIM în locul cardului microSD. Cel mai probabil acest model va fi disponibil oficial şi în România.

Huawei a prezentat cu această ocazie o serie de noutăţi software, cum ar fi modulul îmbunătăţit pentru interceptarea aplicaţiilor energofage, procesarea audio Dolby şi atenuarea zgomotului de fundal al microfonului de pe headset cu nişte algoritmi software speciale.

Ahhhh...surpriza!
Surpriza londoneză a fost prezentarea terminalului P8 Max, un terminal-gigant care oferă un ecran IPS Full HD cu o diagonală de 6,8 inch. Acesta preia toate caracteristicile modelului P8, însă panoul IPS oferă o saturaţie superioară, procesorul este la 2,2 GHz (şi redenumit Kirin 935) iar bateria are o capacitate mărită la 4360 mAh. Despre lansarea în România nu știm încă nimic, gurile rele susținând că românii nu sunt mari cumpărători de phablet-uri, ceea ce nu este cazul meu, care le ador. Dar pofta se mai pune și în cui, dacă piața o cere! Pe P8 îl așteptăm la începutul verii, la un preț de circa 500 de euro.

Alte stiri din Gadget

Ultima oră