Acolo unde am știut
întotdeauna că ești.
Prietene?
Lumea asta în care trăim
seamănă din ce în ce mai puțin
cu lumea noastră.
Nu mai are nimic
din vremea copilăriei,
din vremea adolescenței
și prieteniei noastre.
Prietene,
Prietene,
dacă pot să mă adresez
în acest mod
cât se poate de ironic,
prietenia nu prea mai înseamnă nimic
astăzi,
nu prea mai dă nimeni
doi bani pe ea.
Ştiu că tu ai fost
Ştiu că tu ai fost
întotdeauna acolo.
Că n-ai plecat niciodată.
Că am crescut împreună,
că am suferit împreună
la primele iubiri
ale fiecăruia dintre noi,
că am fost fericiţi împreună
că am fost fericiţi împreună
la succesele amândurora,
că am plâns împreună
la primele despărţiri,
că am furat împreună
pentru prima dată cireşe,
că am furat împreună
ultimele gutui.
Și, mai ales,
am fost împreună
când unul a avut nevoie
de celălalt.
Și am făcut asta
Și am făcut asta
în ciuda părinţilor,
care ar fi vrut alt prieten
și alţi prieteni
pentru fiecare dintre noi,
pentru copiii lor.
Poate că, până la urmă,
încet-încet s-au împăcat cu gândul,
când au văzut că au trecut zece,
douăzeci sau treizeci de ani
și noi am rămas tot prieteni.
Sau poate că nu.
Oricum, ce mai contează.
Noi am rămas prieteni.
Viața a consemnat asta
Viața a consemnat asta
cu vârf și îndesat.
Și tot ea, necruţătoare
Și tot ea, necruţătoare
și, uneori, neprietenoasă,
a observat că nu mai avem timp
să ne vedem ca înainte.
În fiecare zi.
Sau de câte ori simţeam asta.
Astăzi nu ne mai vedem
Astăzi nu ne mai vedem
decât rar.
Nici de vorbit
nu prea mai avem timp.
Când și când
ne mai trimitem sms-uri.
Sau vorbim laconic la telefon,
întrebându-ne ce facem
și răspunzând pe rând
că nu facem nimic.
Ştiu că eşti acolo.
Ştiu că eşti acolo.
Că n-ai plecat niciodată.
Și că nici n-o să pleci.
Dar parcă nu ne mai simţim
unul pe celălalt ca altădată.
Nu mai avem timp
unul pentru celălalt.
N-am mai băut demult
N-am mai băut demult
ceva împreună,
n-am mai plâns demult
unul pe umărul celuilalt.
De fapt, noi n-am mai stat demult
De fapt, noi n-am mai stat demult
de vorbă unul cu celălalt.
Ştim amândoi: lumea e rea!
Ştim amândoi: lumea e rea!
De-asta s-a închis fiecare dintre noi
în propria cochilie.
Cred că a venit vremea
să recunoaştem
că am rămas prieteni
în gând.
E frumos, dar e o amăgire
despre care nu vrem să vorbim
și, mai ales, e o amăgire
pe care nu vrem
s-o recunoaștem.
Am rămas prieteni
în gând.
E frumos, dar atât de dureros.
Ce bine ar fi
dacă am avea timp
să ne întoarcem în copilărie
și să devenim prieteni
încă o dată...
