Paracetamolul folosit de femeia însărcinată, cauză a astmului la bebeluş!

10 Feb 2016 | scris de Magda Marincovici
Paracetamolul folosit de femeia însărcinată, cauză a astmului la bebeluş!

Cercetătorii s-au bazat pe datele colectate de la o cohortă vastă, formată din 114.500 de copii şi mamele lor din Norvegia. Cercetătorii au evaluat riscul de astm la copiii între 3 şi 7 ani. Ei au luat în calcul asocierile dintre expunerea prenatală la paracetamol cu indicaţii diferite (durere, infecţii ale căilor respiratorii: gripă şi febră).

Cercetătorii au stabilit o legătură coerentă între astmul la copil şi expunerea prenatală la paracetamol. Şi legătura pare a fi una importantă, dacă mama a luat acest medicament din diverse motive, în timpul sarcinii.

Acest studiu confirmă, de fapt, asocierea cu paracetamolul şi nu cu cauza care a impus administrarea acestui medicament.
Febră, stări gripale... paracetamolul este un medicament frecvent prescris femeilor însărcinate.

Descoperirea potenţialelor efecte nedorite este o problemă de sănătate publică crucială, dat fiind că paracetamolul este antalgicul cel mai folosit de femeile însărcinate şi de copii, declară Maria Magnus, co-autor al studiului.

Cercetătorii subliniază că aceste descoperiri nu justifică, în prezent, o modificare a recomandărilor în privinţa folosirii paracetamolului în cazul femeilor însărcinate.

Totuşi, vigilenţa nu trebuie să lipsească! Înainte de a lua un medicament în perioada sarcinii, oricare ar fi acesta, este important să existe avizul medicului sau al farmacistului.

Alte stiri din Sanatate

Ultima oră