Guardiola îl vrea pe Valdez la Manchester City

10 Feb 2016 | scris de Gheorghe Voicu
Guardiola îl vrea pe Valdez la Manchester City

A semnat un precontract cu PSG dar în ultimul meci de pe Camp Nou s-a accidentat grav. Ghinionul lui dar PSG, văzând cât de gravă este accidentarea, a denunţat întelegerea.

 

A urmat o recuperare lungă şi,pe neaşteptate , a apărut o ofertă de la Manchester United, tocmai din partea antrenorului care-l debutase la Barcelona, olandezul Van Gaal.

 

Din nefericire, a avut un conflict cu olandezul, a fost scos din echipă şi a ajuns acum împrumutat la Standard Liege.

 

Totuşi, un regres enorm în cariera celui care a câştigat titlul mondial cu Spania şi trei trofee UCL cu Barcelona.

 

Contractul cu United se termină în această vară şi evident trebuie sa-şi caute altă echipă.

 

Iată ,însă, că se vorbeşte de o ofertă de la Manchester City, unde chiar Guardiola l-ar vrea în echipă. Pe vremea Barcelonei lui Guardiola, Valdez a fost un factor esenţial al succeselor antrenorului catalan.

 

Ar fi un pas important în cariera unui portar de excepţie care, în urmă cu ceva ani, din cine ştie ce motiv a decis că e timpul să plece de unde îi e cald şi bine. Şi uite ce a ieşit... Dar destinul îi întinde,se pare,din nou o mână de ajutor.

Alte stiri din Sport

Ultima oră