Cintienii, ceacșirii, șalvarii, izmenele acoperă partea de jos a trupului. Cintienii sunt șalvarii feminini, iar izmenele sunt purtate atât de femei, cât și de bărbați. În documente nu apar niciodată referințe la lenjeria intimă. Nimic sub fuste, nimic sub izmene, „aerul liber”. Se acordă atenție doar aparențelor, doar trupului care se vede sau pur și simplu aceste accesorii sunt rare? S-ar părea ca ambele răspunsuri sunt posibile. Trupul nu se află într-o relație directă cu igiena, cu necesitatea de a se schimba. Nici apa, nici primeneala nu-l fac mai curat, pentru că trupul este încă în epoca aparențelor.
Romanele și poeziile erotice ar fi putut să ne dezvăluie cămășuța albă și parfumată ce lasă să se întrevadă sânul, juponul foșnitor ridicat de calfă în grabă pe scara pivniței, nasturii corsetului desfăcuți iute în paturile învelite în mătăsuri sau panglicile rupte în paiele podurilor. Poezia este însă departe de realitatea imaginată. Cămașa, izmenele, cintienii ar trebui să protejeze trupul de bolile transmise de nelipsiții paraziți care trăiesc pe corpul oamenilor din popor. Dar această sumară lenjerie nu este niciodată suficientă.
Râia și bolile de piele, ciuma și sifilisul ori alte boli venerice se răspândesc cu repeziciune. Iar igiena lipsește, căci nici primeneli nu prea sunt, de schimbat lumea nu prea se schimbă, de spălat nu se prea spală. Țărăncile sunt și mai departe de ideea de lenjerie intimă sau „primeneală”. Ele poartă o cămășoaie, eterna cămașă lungă și bună la toate, peste care se încing cu o fustă care le ascunde astfel formele feselor, care nu trebuie să se vadă.
Eugen Weber arată că nici în Franța rurală nu se stă mai bine. ”Albiturile”, atâtea câte sunt, se spală o dată pe an, într-un moment de sociabilitate feminină locală. Mai întâi apar chiloții bărbătești, către 1885, purtați mai ales de tinerii întorși din armată. Femeile mai au de așteptat. Înaintea chiloților au fost oricum pantalonașii, împodobiți cu multă dantelă, în multe șireturi, cu mulți nasturi, și aceștia au fost acceptați cu greu, doar în anumite împrejurări și doar pentru anumite activități.
În plus, nu poate fi decât un păcat acoperirea trupului cu pânza cea mai fină, cu mătasea ușoară și excitantă, cu borangicul plăcut la atingere. Trupul efemer nu trebuie răsfățat și cu atât mai puțin ispitit. Mai trebuie spus că elasticul este departe de a fi descoperit, iar lucruri atât de fine, pline de butoni și de nasturi, de șireturi și de găitane, n-ar face decât să îngreuneze trecerea pe la umblători.
Prin anii 1950, femeile de la țară sunt încă departe de a folosi lenjeria intimă, iar jena cea mai mare le cuprinde o dată pe lună, la menstruație. Doar poalele fustelor le ajută, și spălatul în apa rece a râurilor. D-aia bărbații, pe vremea aia, își găseau mai mereu de treabă pe malul râurilor! (Fragment din romanul "Patimă şi desfătare" de Constanţa Vintilă-Ghiţulescu http://www.humanitas.ro/humanitas/patim%C4%83-%C8%99i-desf%C4%83tare )
